Astăzi vorbim despre cât realist sau nu este obiectivul guvernului ca până în septembrie să avem peste 10 milioane de persoane vaccinate în România. La Cotroceni s-ar putea decide astăzi când se vor redeschide școlile. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost confirmat cu Covid-19. Iar OMS avertizează că al doilea an al pandemiei de Covid-19 ar putea fi mai dur decât primul. 900.000 de pensionari din România sunt la limita supraviețuirii, ei primesc o pensie de 800 de lei. Premierul Cîţu spune ca legea privind ne-înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile naţionale va fi abrogată. În Statele Unite, Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru a doua oară de Camera Reprezentanților după ce a incitat insurecția de săptămâna trecută.
Tema muzicală: Jester Of No Court - Solidarity Forever