A fost o vreme pentru noi,
Dar nu am cunoscut-o,
Și doar în ziua de apoi,
Vom ști că am pierdut-o!
De-am fi noi cunoscut-o azi,
Dar, ah, ne e străină…
Pe timp de har, din har să cazi,
Nu-i o mai mare vină!
Ce iscusiți am devenit
Să abuzăm chiar ”darul”,
Să-l facem noi mai potrivit
Nu cum l-oferă Harul!
O, Doamne, totu-am pervertit
Cu-a-noastră, minte slabă,
Ne-am reclădit și potrivit
O-nvățătură oarbă!
Am tot schimbat, reziliat
Cuvântul din Scriptură,
L-am tot cioplit și-acomodat,
Să treacă de cenzură.
Astfel, ca orbii bâjbâind,
Ne dăm învățătură,
Orice prostie acceptând
Crezând că-i din Scriptură!
Ce ticăloși, nenorociți,
Săraci, orbiți și goi…
Ne credem ca și-mbogățiți
C-o ladă de gunoi!
De-ar fi să înțelegem azi
Ce-nseamnă umilință,
Ce-nseamnă în genunchi să cazi
Zdrobiți în pocăință!
De-ar fi sa fim azi botezați
Cu Duhul Sfânt și foc
În rugăciuni agonizați,
Să ardem la un loc…
Mai credem că e Duhu-n noi
Și că din Duh ni-e vorba
Dar, înlăuntru suntem goi,
Făr de săgeți ni-e tolba…
Ne înspumăm strigând din greu,
Tunând de la amvoane,
Ne înroșim, gisticulăm,
Turnând doar vorbe goale!
Și goi rămânem cum am fost
Ca norii fără ploaie,
Trăind o viață fără rost,
Ne scurgem ca o zoaie!
Revarsă Doamne peste noi,
A ta făgăduință.
Ne dă să ne simțim gunoi,
Plângând în umilință.
Ne dă o Doamne să vedem
A noastră goliciune,
Ticăloșenia din noi
Cu marea-I urâciune…!
Este o vreme pentru noi,
Dar nu am cunoscut-o,
Și doar în ziua de apoi,
Vom ști că am pierdut-o!
