Episodul de săptămâna asta este printre cele mai lungi, dar și printre cele mai importante - este despre familie și relațiile pe care le dezvoltăm cu persoanele care ne cresc și au grijă de noi. Familia este mediul în care avem primele interacțiuni, în care avem primele relații, în care ne dezvoltăm și în care creștem. Tot în cadrul familiei, ne dezvoltăm primele tipare relaționale și comportamentale - de asta este foarte important ca familia să ne ofere iubire necondiționată, acceptare și înțelegere.
Caseta în culoare de iaurt înghețat cuprinde câteva tehnici prin care să învățăm să ne conectăm mai bine cu familia și să ne putem îmbunătăți relațiile cu persoanele la care ținem.
Materialul a fost realizat cu ajutorul specialiștilor Ana Sanda și Ruxandra Pop, dar și cu ajutorul celor de la Mental Health for Romania, o organizație din România dedicată sănătății mintale în rândul tinerilor.
Două surse recomandate de Ruxandra Pop în cadrul materialului:
- O istorie a copilăriei Copiii în Occident, din Evul Mediu până în epoca modernă de Colin Heywood: https://www.dol.ro/carti/psihologie/p...
- Pentru binele tău - Rădăcinile violenței în educația copilului de Alice Millier: https://www.printrecarti.ro/225173-al...
Dacă vă place să ascultați casetele, m-ar super ajuta dacă v-ați abona.
Ilustrație: Teodora Tudosie
Muzică: David Luncă