„Poate ar trebui să mă opresc din ceea ce fac, oricum nu-mi iese niciodată așa cum trebuie. Mă fac de râs. Nu știu să fac nimic bine, sunt groaznică. Trebuia să muncesc mai mult. Nimic din ceea ce fac nu e suficient de bun. Degeaba au spus că este, sunt sigură că m-au mințit. Oricine ar fi putut să facă asta mai bine decât mine. Am dezamăgit pe toată lumea.”
Putem vorbi despre perfecționism în două moduri: ca unul sănătos (funcțional, care ne ajută să evoluăm, să devenim mai disciplinați sau conștincioși) și unul nesănătos (disfuncțional și neadaptativ). Perfecționismul disfuncțional înseamnă standarde nerealiste și înalte, așteptări exagerate și rigide, imposibil de atins, evaluări critice față de propria persoană sau de munca pe care o depunem (niciodată suficientă) și preocupări cu privire la cum ne evaluează ceilalți. De asemenea, înseamnă verificare excesivă a propriei munci, permanentă căutare a aprobării, dificultate în a lua decizii, evitare și procrastinare.
La polul opus, perfecționismul funcțional, înseamnă perseverență. Se caracterizează prin motivație și disciplină, te ajută să te cunoști mai bine, să fii mai responsabil și muncitor, dar și să îți depășești anumite limite sau să ieși din zona de confort. Perfecționismul sănătos este cel în care accepți să faci un efort mai mare în ceea ce privește munca sau să accepți să faci lucruri mai dificile, chiar dacă nu știi cum vor fi rezultatele. Ceea ce-l diferențiază de primul este că accepți să muncești mai mult, iar în cazul în care nu reușești să faci lucrurile așa cum îți doreai, nu îți vei schimba părerea despre propria persoană.
Ilustrație: Teodora Tudosie
Muzică: David Luncă
Sunet: Cătălin Diaconu
