Astăzi vorbim despre limite. Drept să vă spun, până de curând nu știam ce înseamnă limite, iar dacă îmi dădeam uneori voie să fac și lucruri pentru mine sau să mă prioritizez în vreun fel, mă simțeam extrem de vinovată. Am trăit mereu cu ideea că ceilalți sunt cei care știu mai bine, că sunt mai mari, deci au mai multă dreptate și trebuie să mă mulez în funcție de ce mi se spune.
Așa că treptat, am început să ofer celorlalți timpul meu, chiar dacă nu-mi doream mereu, disponibilitatea de a fi acolo, chiar dacă mi-aș fi dorit să fac altceva, alegeam să nu le spun celorlalți lucruri care mă deranjau, din teamă de a nu fi respingătoare sau din teama de a nu fi percepută greșit. În relație cu părinții, când am început să pun limite, am intrat în mici conflicte cu ei pentru că se simțeau neiubiți sau ignorați. Iar felul în care puneam limite cu prietenii, era de multe ori agresiv. De asta, sentimentul de vinovăție mă mânca pe interior.
Materialul a fost realizat cu ajutorul psihologului Domnica Petrovai.
La partea de documentare și pentru a înțelege mai bine informațiile din domeniu m-a ajutat și Cristina Roncea (studentă în anul II la masteratul de psihologie a Universității Babeș-Bolyai)
Dacă vă place să ascultați casetele, m-ar super ajuta dacă v-ați abona.
Ilustrație: Teodora Tudosie
Muzică: David Luncă
