Listen

Description

Conceptul probei finale nu este unul biblic ci mai degrabă apocrif. Dumnezeu n-are nevoie de o asemenea probă și nici presupusele lumi necăzute. Iar dacă acestea, prin absurd, nu s-au lămurit pînă acum care e treaba prin prea-zbucimata Terra, înseamnă că sînt cam căzute-n cap și nu merită se le mai menționăm. Gogorița cu ultima generație, care prin desăvîrșirea ei trebuie să-L îndreptățească pe Dumnezeu înaintea Universului, este în esență blasfemică și antihristică. Doar Hristos poate face asta și deja a făcut-o, odată pentru todeuna la cruce. Noi, muritorii, trăim în paradoxul exprimat de Luther: simul justus et peccatores (simultan îndreptățiți și păcătoși), paradox pe care-l respingem teologic dar îl experimentăm practic.