Ce faci cînd ceri o pîine și primești o piatră? Cînd te rogi pentru vindecare și nu se întîmplă absolut nimic? Cînd sari din lac în puț? Adică în apele tulburi și stătute ale neîncrederii. Nici măcar la Betesda nu ajungi. Acolo unde, deși sacralitatea mitului îți anesteziază complet simțul realității, parcă există totuși o oarecare speranță. Nu contează că-i falsă atîta vreme cît apele se tulbură... Iar apele se tulbură mereu, mai ales că "îngerii" Domnului n-au niciun interes ca frații și surorile să afle adevărul, anume că Betesda este mereu aceeași ieri, azi și în veac: acolo nu se vindecă nimeni, niciodată. Și totuși se vindecă dar nu acolo: unul din VT care s-a scăldat de șapte ori și una din NT care avea șapte draci. Și cînd te gîndești că-n ziua a șaptea chiar nu se mai întîmplă nimic. Și bunul Dumnezeu parcă se odihnește de toate lucrările Sale...
