Atunci cînd ne simțim suspendați între cele două realități, tentația este să abandonăm una în favoarea alteia, iar, de obicei, minunile sînt invocate ca zarul norocos în aleatoria ruletă a vieții. Dar cum minunile nu ne întrerup defel cotidianul, atunci le inventăm. Exact ca-n Evul Mediu, ca hrană ideologică pentru masele supersițioase, pseudo-narațiuni prezentate cu nonșalanță de la amvoane sau prin alte medii de comunicare. Rezultatul? Obscurizarea realității obiective și acutizarea izolării în lumea paralelă pe care ne-o făurim. Dar nu minunile sînt soluția ci altceva. Sau altcineva?
