„Poezia este singura avuție pe care omul o are încă nejefuită. Până acum tot ce a avut omul a fost jefuit, poezia încă nu și-a inventat un „Hitler al poeziei” ca să fie jefuită de către el. Poezia este a tuturora. În toți oamenii există poezie, iar poetul este muncitorul, traducătorul umil al sentimentelor...”, spunea poetul Nichita Stănescu, care a murit în urmă cu 37 de ani, pe 13 decembrie.
Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seama scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.
Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant.
