Glume, bancuri, farse, cicaleală, tachinări… unde este limita dintre “râdem și glumim” și “ne batem joc” de cineva sau de valorile cuiva?
De ce unii se supără așa de ușor pe niște lucruri care pentru alții sunt de-a dreptul distractive?
Care sunt principiile de inteligență emoțională care ne ajută să descoperim și să ținem cont de aceste limite? Ar trebui să ținem cont de limite?
De ce spun că cei care se distrează de suferința altora sunt sub nivelul de conștiință de animal?
Un subiect care a început cu “râdem și glumim” și s-a transformat într-o discuție serioasă despre cum ar fi cazul să avem grijă de umanitatea noastră în ziua de astăzi.