Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru providenţa Sa manifestată în acest an dificil. Nu înţelegem multe din întâmplările acestui an. Fiecare încercare este o provocare pentru creştin: se va încrede el mai mult în Dumnezeu? De părerologi conspiraţionişti şi de trepăduşi care îţi explică de ce linia dreaptă nu e drumul cel mai scurt între două puncte, numai de bine. Mulţi şi-au descoperit vocaţia activismului civic în timpul slujbelor religioase. Ca niciodată, viaţa religioasă a creştinilor a devenit subiect de mită politică. Afurisenia, sfinţii, preasfinţii, anafura şi paharul împărtăşirii s-au amestecat sincretic cu terminologii medicale si politice alimentând social media cu material combustibil. Dilema nefericitului Hamlet e cazută în desuetudine. Dilemele contemporane ale creştinului nu sunt filosofice ci medicale si religioase. Morţii sunt îngropaţi in funcţie de certificatul verde, in rai nu e sigur cine intră, vaccinaţii sau nevaccinaţii, dar e sigur că numai o categorie va fi acolo. Cât despre veşnica polemică de sfarşit de an din lumea neuroprotestanţilor,cu brad sau fară, nimic nu o defineşte mai bine ca înţelepciunea populara: ţara arde şi baba se pieaptană. Nu astepta. Timpul nu va fi niciodata potrivit. Astăzi este ziua in care îţi poţi schimba destinul veşnic. Alege sa fii cu Dumnezeu.Doar aşa vei fi sigur nu doar de mulţi ani, ci de o veşnicie de ani! O calatorie de o mile de mile incepe cu un pas. – Lao Zi. Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.