Listen

Description

Oricine crede va fi mântuit, dar întrebarea este: despre ce credinţă vorbim? Nu orice credinţă mântuieşte. Poate credinţa care nu e însoţită de un caracter transformat să mântuiască? Bineînţeles că nu. „Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred şi se înfioară”. Demonii au o teologie bună, dar nu se pleacă în faţa domniei lui Cristos. Ei nu se pleacă în faţa suveranităţii lui Dumnezeu. Au ales răzvrătirea. Credinţa mântuitoare presupune mai mult decât dorinţa de a fi iertat, decât tânjirea după cer. Este vorba de încrederea cuiva, care se întoarce de la păcat, se supune  lui Cristos, iar Duhul lui Dumnezeu lucrează totul şi îi transformă viaţa.

Predica aceasta, din seria Evanghelia după Isus, abordează natura credinţei mântuitoare. O ascultaţi în lectura pastorului Ilie Bledea.

Organizaţia Har prin Cuvânt, cu permisiunea Grace to You, vă oferă în limba română predicile lui John MacArthur.