Te-ai întrebat vreodată de ce folosim în lumea întreagă calendare alcătuite în jurul numărului şapte? Este un număr impar, nu-i aşa? Nu există niciun motiv raţional pentru a veni cu ideea numărului şapte ca să hotărâm săptămânile, lunile şi anii. Mult mai simplu ar fi fost sistemul cu numărul zece. Şi totuşi seria de şapte este adoptată universal şi este unică. Şi este hotărât să fie unică pentru că fiecare a şaptea zi este o amintire a puterii şi slavei lui Dumnezeu exprimată în creaţia magnifică de şase zile.
Urmăriţi seria Sabatul şi de ce ne închinăm duminica. Primul mesaj din serie poartă titlul Înţelegând Sabatul. Îl ascultaţi în lectura pastorului Ilie Bledea.
Organizaţia Har prin Cuvânt, cu permisiunea Grace to You, vă oferă în limba română predicile lui John MacArthur.