Cântaţi Domnului o cântare nouă! Când Duhul lui Dumnezeu ne stăpâneşte viaţa face ca acea cântare să izbucnească. Ştiţi că lui Dumnezeu îi place muzica? Găsim primul cor de bărbaţi în 1 Samuel 10 versetul 5. A fost alcătuit din profeţi. Toţi s-au adunat şi au format un cor bărbătesc. Mi-ar fi plăcut să îl aud, spune John MacArthur, sunt convins că teologia din cântecele lor era corectă. Vă puteţi imagina toţi profeţii cântând?
Fiţi plini de Duh, partea a doua, este predica pe care o ascultaţi din seria Viaţa trăită în Duhul, în lectura pastorului Ilie Bledea.
Puteţi fi partenerii noştri în transmiterea învăţăturii din Cuvântul lui Dumnezeu, susţinându-ne prin rugăciuni, prin donaţii şi spunând altora despre predicile şi scrierile lui John MacArthur în limba română. Pentru orice informaţie, luaţi legătura cu noi prin e-mail.
Dacă doriţi să primiţi în dar broşurile Ce înseamnă să fii plin de Duhul şi Lucrarea Duhului Sfânt, scrise de John MacArthur şi puse la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, scrieţi-ne un email la harprincuvant@gmail.com