Listen

Description

Când ne gândim la izbăvire, ne gândim la cineva care este salvat dintr-un pericol serios, și de fapt asta înseamnă. Arată pe cineva care este într-o situaţie imposibilă și din care nu are puterea să iasă singur și cumva este salvat de o putere mai mare. Când cineva devine creștin, el este izbăvit din chestiuni foarte periculoase și mortale, lucruri care constituie un pericol fatal pentru un suflet veșnic. Așadar, adevărata mântuire, lucrarea lui Dumnezeu, este izbăvire. Este salvarea dramatică a păcătosului de acele elemente ale vieții care amenință să-l distrugă și să-l condamne. De fapt, izbăvirea, așa cum o vedem în această serie, definește ce înseamnă să fii creștin.

Acest mesaj, Izbăvirea, doctrina neglijată, face parte din seria Eliberat de Dumnezeu. Îl ascultaţi în lectura pastorului Ilie Bledea.

Puteţi fi partenerii noştri în transmiterea învăţăturii din Cuvântul lui Dumnezeu, susţinându-ne prin rugăciuni, prin donaţii şi spunând altora despre predicile şi scrierile lui John MacArthur în limba română. Pentru orice informaţie, luaţi legătura cu noi prin e-mail.

Dacă doriţi să primiţi în dar broşura Eliberat de sub puterea păcatului, scrisă de John MacArthur şi pusă la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, scrieţi-ne un email la harprincuvant@gmail.com