Mesajul Întruparea Dumnezeului Triunic se concentrează pe faptul că Isus Cristos este Domnul. Asta este ceea ce afirmă creştinul. El este Dumnezeu. Este Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, cu toate atributele lui Dumnezeu, venit în lume cu toată plinătatea umanităţii. El a devenit rob. S-a smerit pe Sine. A murit printr-o moarte de cruce; şi în mijlocul acestei morţi a câştigat mântuirea noastră.
Ascultaţi în lectura pastorului Ilie Bledea cea de-a doua dintre predicile care alcătuiesc seria Semnificaţia reală a Întrupării.
***Dacă vă interesează şi alte mesaje postate aici despre Dumnezeu Fiul întrupat, vi le recomandăm pe cele cu titlul Cine erau magii, Naşterea din fecioară, Isus Cel Măreţ.
***Dacă doriţi să primiţi în dar broşura Supremaţia lui Cristos, scrisă
de John MacArthur şi pusă la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, solicitaţi-o printr-un email la harprincuvant@gmail.com
***Puteți fi partenerii noștri în transmiterea învățăturii din Cuvântul lui Dumnezeu susținându-ne prin rugăciuni și spunând altora despre predicile şi scrierile lui John MacArthur în limba română.
Copyright © 2023 Asociația Har prin Cuvânt, cu permisiunea Grace to You Europe. Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui video nu poate fi reprodusă sau editată fără acordul Asociației Har prin Cuvânt.