Listen

Description

Din seria Cum să studiem Biblia, echipa Har prin Cuvânt vă invită să ascultaţi partea a doua a mesajului Puterea Cuvântului în viaţa credinciosului. Îl redă în limba română pastorul Ilie Bledea.

În acest episod pastorul John MacArthur ne arată că din punct de vedere spiritual poţi fi copil, tânăr sau părinte. La ce nivel de creştere spirituală te afli? De abia L-ai cunoscut pe Dumnezeu şi nu înţelegi prea multe? Sau cunoşti Biblia şi eşti biruitor în lupta vieţii creştine? Sau ai deja maturitatea care te face să umbli în prezenţa Celui Sfânt? Când tu studiezi Cuvântul lui Dumnezeu el este sursa creşterii tale de la copil, la tânăr şi apoi la părinte spiritual.

*** Dacă doriţi să primiţi în dar broşura Suficienţa Cuvântului lui Dumnezeu, scrisă de John MacArthur şi pusă la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, solicitaţi-o printr-un email la harprincuvant@gmail.com

*** Puteți fi partenerii noștri în transmiterea învățăturii din Cuvântul lui Dumnezeu susținându-ne prin rugăciuni și spunând altora despre predicile şi scrierile lui John MacArthur în limba română.

Copyright © 2024 Asociația Har prin Cuvânt, cu permisiunea Grace to You Europe. Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui video nu poate fi reprodusă sau editată fără acordul Asociației Har prin Cuvânt.