În copilărie mă simțeam cu adevărat fericit atunci când bunelul Efim mă lua cu el la coasă. Îmi plăcea că bunelul vorbea cu mine de la egal la egal, dar și cum vorbeau maturii între ei, cum discutau cosașii. Eram și eu cosaș alături de bunicu. Doamne, cât de mult îmi plăceau acele dimineți, când ne trezeam pe la ora patru, parcă chemați de alarmă și îmbrăcându-mă fuguța, porneam la întrecere cu soarele, cine primul va ajunge pe imaș. Drumul mi se părea o aruncătură de băț, deși alte ori era nesfârșit de lung.
