Vorbitor: Nicu Trișcă
Pasaj biblic: Marcu 2:1-12
După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă și s-au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: „Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numaiDumnezeu?” Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: ‘Păcatele îţi sunt iertate’ ori a zice: ‘Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă’? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ‘Ţie îţi poruncesc’”, a zis El slăbănogului, „‘scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.’” Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”