Când viața îți dă lămâi, nu uita că ești o stea, la propriu.
Mai poate fi prezis viitorul?
În ediția trecută, am scris despre tendințe, cum arătau la începutul anului și mă întrebam câte mai sunt relevante astăzi. Andreea Roșca a vorbit cu un specialist în foresight, Diana Stafie, care a explicat de ce e cazul să ne uităm și în trecut pentru a înțelege încotro mergem.
Poți fugi, dar nu te poți ascunde
Companiile tech îți știu vârsta, dacă ești sau nu într-o relație, ce preferințe muzicale ai și care-ți sunt opiniile politice. Și toate astea, pentru că le-am permis acest lucru. Voi ați citit vreodată termenii și condițiile aplicațiilor pe care le utilizați?
* O echipă din Norvegia a făcut exact asta - a citit toate condițiile aplicațiilor pe care le are un utilizator în telefon. Le-a luat o zi și jumătate să le citească. Vă las cu un TedTalk, unde aflați mai multe despre concluziile acestui exercițiu - de la tipul de informații personale pentru care v-ați dat acordul să fie colectate, până la cum folosesc companiile aceste informații.
* Vox.com a făcut un exercițiu similar. Doar că, din perspectiva unui publisher, explică care e treaba cu politica lor de confidențialitate și ce știu despre noi din momentul în care dăm click să citim un articol sau altul.
* Tot VOX a publicat și un video despre ce fură de la noi tehnologia de recunoaștere facială
* Un alt documentar pe care vi-l recomand explorează modul în care inteligența artificială ne schimbă viața - de la joburi la viața privată, până la rivalitatea dintre SUA și China. Documentarul e produs de FRONTLINE, o companie de jurnalism investigativ, gratuit, care pune sub semnul întrebării și încearcă să explice ce se întâmplă în lume. Pe Youtube au vreo 200 de documentare la liber. Enjoy!
* Cei care preferă podcastingul, pot asculta un interviu cu autoarea cărții The Age of Surveillance Capitalism. Shoshana Zuboff vorbește despre cum companiile Big Tech colectează atât de multe date personale pentru propriul profit încât au schimbat fundamentul economiei. Mai mult, încearcă și reușesc să ne modeleze comportamentul pentru a răspunde scopurilor lor de business.
* Totuși, există companii care nu se gândesc doar la profit. Ecosia, un search engine, spune că folosește câștigurile pentru a planta copaci în întreaga lume.
Big tech e cu ochii pe ce cumperi
* Iată cum Facebook învață ce cumperi dintr-un magazin pentru a-ți arăta ulterior ad-uri relevante.
* Iar dacă te-ai săturat de ad-urile de la Google, să știi că îți poți schimba setările și preferințele pentru ad-urile personalizate. Important e să ai răbdare să treci prin toți pașii și butoanele.
Next level stalking
Nu doar companiile tech ne supraveghează, ci și oamenii dragi, de lângă noi. Unul din 10 americani admite că a instalat programe de supraveghere pe telefoanele partenerilor și foștilor. De două ori mai mulți bărbați decât femei au spus că au utilizat astfel de aplicații, pentru a urmări ce fac partenerii lor pe telefon. De regulă, aplicațiile sunt promovate ca fiind instrumente de monitorizare a copiilor sau pentru a proteja de furt. Deoarece aplicațiile lucrează în background, victimele nu primesc nicio notificare că activitatea lor ar fi urmărită.
Cât costă datele tale?
Dacă ar fi cazul să fie plătiți pentru faptul că își oferă informațiile de contact către Facebook, utilizatorii din Germania ar cere $8 pe lună. Utilizatorii americani în schimb ar cere doar $3,5.
Când te lepezi de Facebook
Un grup de economiști a studiat ce efecte are renunțarea la Facebook timp de o lună. Practic, îți eliberezi o oră pe zi, petreci mai puțin timp să citești titluri de breaking news și ești mai fericit. Dacă chiar îți dorești să-ți ștergi contul de Facebook, nu uita să-ți descarci toate informațiile pe care le are platforma despre tine și abia apoi să apeși butonul Delete.
Supraîncărcarea cu informații
În 2011, un american mediu consuma de cinci ori mai multă informație decât cu 25 de ani înainte. De atunci, lucrurile s-au mai aglomerat. Excesul de informație, termen introdus, la mijlocul anilor '60, de sociologul Bertram Gross și consacrat, în anii '70, de futurologul Alvin Tofler, pare să își trăiască acum apogeul. Până când? Ce se întâmplă dacă ne deconectăm?
Generațiile explicate
Vă recomand un material foarte detaliat și explicit, care analizează cine sunt și ce caracteristici au generațiile pe care le tot targetăm în campaniile noastre - Boomers, Gen X, Millenials și Gen Z. Din punct de vedere arhetipal, aceste generații corespund Profetului, Nomadului, Eroului și Artistului. Date interesante extrase din material:
* 39% din Gen X utilizează social media pentru a se informa, iar 28% folosesc social media pentru a găsi și cumpăra produse
* 7 din 10 millenials suferă de FOMO. Totuși, nu le plac ad-urile și-i consideră pe prieteni drept cea mai de încredere sursă pentru o recomandare
* 27% din Gen Z poate rezista doar o oră fără acces la telefon, iar 25% sunt gata să-și dea informațiile personale pentru a obține experiențe online personalizate
Millenials, Gen Z… cine urmează?
Generația Alpha
* Generația Alpha include copiii millennialilor, adică cei născuți în perioada 2010-2025
* 59% dintre ei își doresc să aibă un loc de muncă unde să salveze vieți
* 51% vor un job unde să folosească tehnologia pentru a face o schimbare
* Avându-i pe Gen Z drept modele, 67% dintre cei cu vârsta de 6-9 ani spun că își vor concentra cariera pe salvarea planetei
Chiar dacă abia de au împlinit 10 ani, cei din Generația Alpha au o influență majoră asupra părinților, luându-și rolul de lobby-iști în casele lor:
* 25% dintre ei și-au încurajat părinții să opteze pentru produse care nu dăunează planetei
* 21% și-au încurajat părinții să mănânce mai puțină carne
* 49% influențează cumpărăturile săptămânale
* opiniile a 76% dintre ei chiar contează atunci când se iau decizii în familie – fie că e vorba de alegerea mașinii sau destinația de vacanță
Apropo, voi ce visați să deveniți când erați mici?
* 86% dintre americani (13-38 de ani) își doresc să devină influenceri
E posibil să nu mai devină, pentru că tot mai multe branduri își creează proprii influenceri… virtuali. Își controlează mai ușor mesajul în acest fel.
Ce mai fac generațiile?
Că tot vorbim despre generații, Gen Z se află în atenția noii campanii internaționale Telekom - #WhatWeDoNext. Spotul o are în rol principal pe Billie Eilish, care citește un manifest al tinerei generații, acuzată că stă tot mai mult cu „nasul în telefoane”, dar care, de fapt, schimbă lumea prin comportamentul său digital. Campania a pornit de la un studiu demarat de Deutsche Telekom, care arată relația tinerilor cu tehnologia:
* Înainte de criza COVID-19, tinerii europeni cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani au manifestat un nivel ridicat de optimism pentru potențialul pe care îl poate oferi tehnologia.
* În Germania, 84% dintre tinerii chestionați au spus că tehnologia conectată le permite să interacționeze cu comunitățile online cu care împărtășesc pasiuni comune
* 83% au declarat că social media joacă un rol important în opozitia față de nedreptate
* Chiar înainte ca școlile și universitățile să fie obligate să se mute online, 90% au declarat că au simțit că tehnologia conectată poate fi un instrument util pentru învățare și educare
* În același timp, 72% au simțit că utilizarea tehnologiei conectate a contribuit la o neînțelegere a generației lor
#ForNewsJunkies
* BrutMedia. Descoperă știri din întreaga lume prin clipuri video. Recomand să vă uitați pentru modul în care sunt concepute video-urile cu informații scurte și succinte.
* Information is beautiful. Dacă v-ați săturat de știrile triste și negative de la TV sau online, vă las o colecție de știri bune, despre tendințele pozitive din lume, cu statistici din care descoperim că, de fapt, trăim într-o lume muuult mai ok decât strămoșii noștri. Platforma e inspirată de cartea și cercetările „Factfulness” de Hans Rosling.
#ForBookworms
Dacă sunteți în pană de idei despre ce să mai citiți pe căldura asta, uite un microsite de la NYT unde găsiți cărți nou apărute în toată lumea.
* O selecție de noi apariții recomandă și Time.
* Vă las și cu o recomandare de un roman clasic, dacă nu l-ați citit deja - Maestrul și Margarita de Bulgakov, care pare să fie cea mai populară carte printre prizonierii ruși. Pe locul doi e Crimă și Pedeapsă de Dostoievski.
#ForPodcastLovers
* Cum să eșuezi? Toată lumea cade. Important e cum te ridici. Elizabeth Day, autoarea podcastului How to Fail, își întreabă interlocutorii, majoritatea scriitori, despre eșecurile prin care au trecut și cum le-au schimbat viața. Printre cei intervievați se numără Gloria Steinem, Alain de Botton sau autoarea bestseller-ului Normal People - Daisy Edgar-Jones.
* Creativity Inc. - o listă de 10 podcasturi care să vă inspire la mai multă creativitate
* Reset la tech. Fiecare poveste e o poveste tech. Trăim într-o lume în care algoritmii ne influențează interesele, oamenii de știință ne re-proiectează aprovizionarea cu alimente, iar un robot ar putea să devină viitorul tău șef. Podcastul Reset explorează de ce și cum tehnologia schimbă lumea în care trăim.
* What'sHerName - un podcast care readuce în atenția publicului numele femeilor influente din istorie, de la regine la femei care s-au dedicat științei.
* Oh My Pod! Cred că a fost doar o chestiune de timp până când porn-ul a ajuns în atenția podcasting-ului. Dacă ți-e prea frig de la aerul condiționat, pentru când te doare capul sau pentru când ai chef, pune-ți căștile and enjoy.
Îți mulțumesc că ai citit până aici!
Sper că ți-a plăcut ediția din această săptămână. Nu uita să recomanzi și altora newsletterul Social Lemons, care aduce în inbox, în fiecare joi sau vineri, informații din lumea creativă.