Listen

Description

După ce asculți episodul lasă-mi un mesaj sau un comentariu

În Numeri 13  ni se prezintă episodul spionilor trimiși de Moise în Canaan. Între aceștia, doi sunt de luat în seamă, căci ei au făcut ce aștepta Domnul de la ei, anume au îmbărbătat poporul aducând rapoarte bune de acolo. Caleb, în Iosua 14 ajunge de fapt el însusși, la modul personal, să facă ceea ce spunea poporului cu patruzeci de ani înainte. Trebuia să meargă să cucerească un munte al cărui stăpânire o aveau niște uriași. El însă, și atunci ca spion, și patruzeci de ani mai târziu ca posibil nou proprietar al locului, ajunge să își pună încrederea în Dumnezeu, și datorită inimii sale curate să se bizuie ca și atunci pe aceeași bunăvoință a lui Dumnezeu pentru cucerirea muntelui și biruirea uriașilor. 
În a doua parte prezint cartea Creștinismul de-a lungul secolelor de Earle E. Cairns, o carte de nivel academic referitoare la istoria creștinismului.

Support the show