femeia rotundă ca o lacrimă
credeam că dacăți-aşține tălpile în palme
şi m-aş ridica pe vârfuri cât de sus aş putea eu
cerul ne-ar răsplăti curajul
dăruindu-ne zborul rotund
dar n-a fost să fie aşa
credeam
apoi
că dacă aş săruta pământul
pe care laşi urma pasului tău
cu sărutul meu dătător de rodire
pământul ne-ar răsplăti curajul
dăruindu-ne miezul fecund
dar n-a fost să glie
respiram cu respirația ta
plângeam cu lacrimile tale
duream cu regretele tale
se lovea tăcerea de pereții drapați în întunericul
care mirosea puternic a mucegai
şi ploua infernal ca-n poemele lacustre
şi ecoul tăcea dureros peste maluri
întorcându-şi durerea
către sine
cu privirea difuzăşi prăfuităşi total confuză
tu mă căutai
căutându-te
şi nu căutându-mă
tu mă doreai
dorindă
şi nu dorindu-mă
tu mă iubeai
iubindă cu fervoare
şi înălțându-te deasupra ploii
eu măîndreptam cu forță spre marea cea mare
în chip de lacrimă
rotundă
miruța & @ndrei filip ©onstantin burdușa™