Vești bune - 18 - Bunătatea Domnului mă protejează (Ps. 31:19-24+) - 06.04.2021
Psalmul 31:
19 O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine și pe care o arăți celor ce se încred în Tine, în fața fiilor oamenilor!
20 Tu îi ascunzi la adăpostul Feței Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocrotești în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
21 Binecuvântat să fie Domnul, căci Și-a arătat în chip minunat îndurarea față de mine: parc-aș fi fost într-o cetate întărită!
22 În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele când am strigat spre Tine.
23 Iubiți dar pe Domnul, toți cei iubiți de El, căci Domnul păzește pe cei credincioși și pedepsește aspru pe cei mândri!
24 Fiți tari și îmbărbătați-vă inima, toți cei ce nădăjduiți în Domnul!
Psalmul 40:11 Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale, ci bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi totdeauna.
Referințe biblice:
Matei 26:
27 Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el,
28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.
Psalmul 94:19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
Plângerile lui Ieremia 3:
22 Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23 ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!
Psalmul 23:6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Ioan 14:13 și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
1 Ioan 5:
14 Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
15 Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
Traduceri: română – VDCC.
- site-ul nostru: www.angelaberacamission.org