Vești bune - 58 - Suntem aleșii Domnului
Isaia 41:
(Domnul Dumnezeu spune:)
9 tu, pe care te-am luat de la marginile pământului și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată, căruia ți-am zis: ‘Tu ești robul Meu, te aleg și nu te lepăd’,
10 nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
11a Iată, înfruntați și acoperiți de rușine vor fi toți cei ce sunt mâniați pe tine;
12 Îi vei căuta, și nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciți, vor fi pierduți cei ce se războiau cu tine.
13 Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!
15 Iată, te fac o sanie (o unealtă de treierat) ascuțită, nouă de tot, cu mulți dinți; vei zdrobi, vei sfărâma munții și vei face dealurile ca pleava.
16 Le vei vântura și le va lua vântul și un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.
Referințe biblice:
Ioan 15:16 Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
1 Corinteni 1:27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.
2 Corinteni 5:17 Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
1 Ioan 4:4 Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
1 Ioan 5:4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.
Isaia 54:17 Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere și, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moștenirea robilor Domnului, așa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.
Zaharia 4:6 ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul
Traduceri: română – VDCC, BVA.
- site-ul nostru: www.angelaberacamission.org