Există oameni care ajung să lucreze cu psihologia nu dintr-o curiozitate abstractă, ci dintr-o nevoie personală de a înțelege ce se repetă, chiar și atunci când facem lucrurile corect. Petre Bârlea face parte din această categorie.
Psiholog de formare, cu experiență în terapie, dar și cu un parcurs profesional care include marketingul și comunicarea, Petre este interesat de punctul în care rațiunea se oprește și preiau controlul mecanismele automate. Episodul acesta pleacă exact de aici: din întrebarea de ce, în ciuda intențiilor bune, ajungem să ne punem singuri piedici.
În conversație, Petre povestește despre felul în care a ajuns să observe aceleași tipare la oameni foarte diferiți. Oameni care citesc, merg la cursuri, fac terapie sau investesc constant în dezvoltarea lor, dar care se lovesc, la un moment dat, de aceleași blocaje. Din experiența lui clinică, aceste blocaje nu țin de lipsa de informație, ci de straturi mai vechi, formate devreme, care continuă să influențeze deciziile adulte.
Iată ce discutăm în acest episod:
00:00:00 Intro
02:57 Parcursul lui Petre Bârlea în psihologie
05:05 Dezvoltare personală la suprafață vs la bază
08:40 De unde apar patternurile din copilărie
11:30 Perfecționismul, adicțiile și alte simptome
13:15 Trauma complexă și efectele ei
18:22 Parentingul și presiunea familiei perfecte
20:36 De ce ne autosabotăm la maturitate
23:36 Ce pot și ce merit în viața mea
25:30 Teama de succes și perfecționismul
28:08 Criticul interior și copilul interior
30:10 Flashbackurile emoționale
33:31 De ce simptomele au intenție pozitivă
36:45 Mintea ca mecanism de vindecare
41:33 Conștientizarea și dialogul interior
43:54 Flexibilitatea ca soluție practică
45:19 Autovindecare sau terapie
50:05 Cărți și resurse recomandate