Năvodul a cules orbește totul: pești, melci, ierburi, scrie Alexandru Mihalcea în Jurnal de ocnă. Studentul la jurnalistică, de 22 de ani, s-a aflat și el în acest năvod. A fost arestat în 1959, împreună cu alți colegi de facultate, acuzat că ar fi „calomniat arta, literatură şi scriitorii progresişti după 23 August, că simpatizează cu evenimentele din Ungaria, că ascultă posturi de radio imperialiste” și a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Motivul a fost de fapt altul, mi-a povestit Alexandru Mihalcea: refuzase, cu câțiva ani înaintea arestării, să lucreze pentru Securitate. Intreaga configurație a vietii lui a fost atunci programata, a devenit un ins care nu mai era deloc stăpân pe propriul destin. A trecut prin închisorile de la Uranus, Jilava, Gherla, lagărele de la Poarta Albă, Salcia, Luciu-Giugieni. În colonia de muncă forțată de la Stoenești, scriitorul Ion Omescu l-a învățat, în trei luni de zile, limba franceză. După eliberarea din închisoare, avea să obțină și o diploma în limba și literatura franceză la Universitatea din București, după care va fi profesor de franceză, vreme de două decenii, la Constanța. După 1989, adică după 30 de ani de când fusese exmatriculat de la Facultatea de jurnalistică, Alexandru Mihalcea ajunge să lucreze în presă, ca redactor la revista Tomis și corespondent al ziarului „România liberă” pentru Dobrogea.
