Pentru mulți dintre deținuții politici închisoarea a fost atât loc de suferință, cât și universitate. Sunt celebre conferințele ținute de filosofii Ion Petrovici la Aiud sau Mircea Vulcănescu la Jilava, în anii 50, când elita intelectuală din România se mutase forțat în temnițele comuniste. Mihai Rădulescu era student în anul al doilea la Filologie, când a fost arestat, în noiembrie 1956, și condamnat în lotul studenților care au vrut să organizeze un miting de solidarizare cu Revoluția din Ungaria. Între 20 și 24 de ani, Mihai Rădulescu și-a continuat, astfel, studiile la Jilava, Gherla, și în coloniile de muncă forțată de la Periprava și Luciu-Giurgeni. După 1989, a înființat editura Ramida unde a publicat, vreme de 10 ani, memoriile foștilor deținuți politici din România, cât și studiile sale despre comunism și literatura de detenție.