În fiecare dimineață, după rugăciune, recitam două versuri din Boileau. Nu știam dacă voi fi sau nu torturat și aceste versuri m-au ajutat să rezist, mi-a mărturisit Remus Radina. Onoarea e ca o insula stâncoasă și fără țărmuri. Odată plecat de acolo, nu te mai poți întoarce. Pe această insulă stâncoasă a locuit, pană la sfărșit , Remus Radina. E înmormântat la Paris, în cimitirul Montmartre iar pe placa sa funerară stă scris doar atât: Remus Radina, Român. În cei 10 ani de detenție, s-a obișnuit cu tortura iar suferința a devenit a doua sa natură. La Gherla, într-una dintre numeroasele sale izolări, a fost închis în morgă. De unde și titlul cărții sale autobiografice: Testamentul din morgă. Volumul, care a apărut mai întâi la Paris și abia după 1990 și în România, era prefațat de Eugen Ionescu, care îl numea pe Radina unul dintre eroii sau sfinții epocii noastre.
