Prin credința în Dumnezeu, Sergiu Grossu a dobândit, în închisoare fiind, libertatea interioară. Reușea, astfel, să facă abstracție de traiul mizerabil, de zi cu zi, și să se considere cu desăvârșire un om liber, în ciuda faptului că la picioare purta lanțuri. Și-a creat un univers propriu pe care regimul communist nu i l-a putut distruge iar starea de libertate interioară s-a răsfrânt și în poeziile compuse în temniță. A fost condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru activitate religioasă înterzisă și pentru că scrisese, în anii războiului, în ziarele Basarabia și Transnistria împotriva puterii sovietice și a fost eliberat după 3 ani, printr-un decret de amnistie. Reușește să plece din țară împreună cu soția sa, Nicole Valery-Grossu, și ea fost deținut politic, autoarea volumului memorialistic Binecuvântată fii, închisoare!. După ce s-au stabilit la Paris, soții Grossu au luptat, cu o energie exemplară pentru cauza creștină, editând, între 1971 și 1992, 239 de numere ale publicației periodice Catacombes.
